COMUNICAT DE PRESĂ

PATRULA ECO  A SANCȚIONAT ASOCIAŢIILE DE PROPRIETARI CARE NU S-AU

 CONFORMAT CU PRIVIRE LA OBLIGATIVITATEA COLECTĂRII SEPARATE PE CATEGORII A DEŞEURILOR RECICLABILE

 

 

Începând cu luna iulie 2015, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului - Poliția Ecologică au demarat o acţiune de informare a persoanelor fizice, agenților economici și a asociaţiilor de proprietari din Municipiul Oradea privind obligativitatea asigurării colectării separate, pe categorii a deşeurilor reciclabile, rezultate din gospodării. Prin urmare au fost împărțite pliante, s-au purtat discuții și consiliere cu privire la colectarea selectivă.

În urma acţiunilor desfăşurate în anul 2016, polițiștii locali au notificat și au purtat discuții cu reprezentanții a peste 330 de asociaţii de proprietari din Municipiul Oradea și peste 100 de agenți economici, în vederea respectării legislaţiei în vigoare.

Astfel, în baza art. 111 din H.C.L. 207 din 2015, privind Regulamentul serviciului de salubrizare a Municipiului Oradea, utilizatorii serviciului de salubritate au următoarele obligaţii :

  • să asigure colectarea separată, pe categorii a deşeurilor reciclabile, rezultate din gospodăriile proprii sau din activităţile lucrative pe care le desfăşoară, precum şi depunerea acestora în recipiente asigurate de operatorul serviciului de salubrizare, numai în locurile special amenajate.

#În curţile comune, fiecare utilizator în parte este obligat să deţină recipient adecvat pentru depozitarea deşeurilor menajere.

  • să colecteze separat deşeurile de ambalaje, în recipiente diferite, inscriptionate corespunzator şi amplasate de operatorul serviciului de salubrizare în spaţiile special amenajate de Primaria Municipiului Oradea.
  • să execute operaţiunea de colectare în recipientele cu care sunt dotate punctele de colectare.

#Fracţia umedă a deşeurilor, va fi depusă în saci de plastic si apoi în recipientul de colectare, inscriptionat cu denumirea fracţiei careia îi este destinat recipientul.

#Fracția uscată a deșeurilor, va fi depusă în recipientul de colectare, inscripționat cu denumirea fracției căreia îi este destinat recipientul.

Este strict interzisă amestecarea deşeurilor care conţin “fracţia uscată” cu deşeurile care conţin “fracţia umedă”. 

Astfel, 62 de asociaţii de proprietari și agenți economici au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 17.000 lei.

Pe viitor, poliţiştii locali vor continua acţiunile de notificare, dar şi de sancţionare a asociaţiilor de proprietari care nu înţeleg importanţa reciclării deşeurilor menajere, atât pentru mediul înconjurător, cât şi pentru cetăţenii Municipiului Oradea.

Poliţia Locală Oradea reaminteşte numărul de telefon la care cetăţenii pot apela, pentru a semnala situaţii, din sfera noastră de competenţă– 0259.969- Dispecerat.

Lun Ma Mie Joi Vi Sam Dum
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30