COMUNICAT DE PRESĂ

Poliţiştii locali avertizează cetățenii asupra falșilor cerșetori

 

 

        În vederea diminuării, respectiv a stopării fenomenului persoanelor care apelează în mod repetat la mila publică, patrulele din cadrul Poliţiei Locale Oradea au desfăşurat acţiuni de identificare, sancţionare şi îndrumare către localităţiile de domiciliu a persoanelor care stârnesc mila oamenilor prin false handicapuri, dar și a celor foarte insistenți, care deranjează locuitorii urbei.

        Astfel, şi în perioada 01.09. - 21.09.2016, poliţiştii locali au identificat 43 de persoane apte de muncă care apelau, în mod repetat, la mila publică, în Municipiul Oradea. Persoanele au fost identificate, sancţionare şi îndrumare către localităţiile de domiciliu, fiind aplicate sancţiuni în valoare de 300 lei.

        De asemenea, zilnic polițiștii locali se confruntă cu situații în care, persoanele care aplează la mila publică, recurg la diverse trucuri pentru a stârni compasiunea cetățenilor și a obține foloase materiale. Astfel,  au fost identificate persoane care pozau în cerșetori cu handicap, spre exemplu: membre amputate sau fețe mutilate, care la verificările mai amănunțite ale polițiștilor locali s-au dovedit a fi perfect sănătoși.

        Poliţia Locală Oradea reaminteşte astfel cetăţenilor Municipiului Oradea de a nu încuraja acest fenomen prin dăruirea de foloase băneşti persoanelor care apelează la mila publică, deoarece de cele mai multe ori, banii obţinuţi din cerşit sunt folosiţi în alte scopuri.

Acest fenomen nu poate fi eradicate decât cu participarea tuturor cetățenilor urbei care, numai dacă vor conștientiza că nu este oportun șă le oferim bani acestor persoane.

De asemenea, pentru a semnala astfel de situaţii– cetăţenii pot apela numărul de telefon 0259.969- Dispecerat.

Lun Ma Mie Joi Vi Sam Dum
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30