Obligaţiile persoanelor juridice de a declara reducerile de marfă

Prin Ordonanţa de Guvern nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă , sunt prevăzute obligaţiile agenţilor economici referitor la vânzările de soldare.

    Vânzarea de soldare este orice vânzare însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea "soldare/soldări/solduri" şi care, printr-o reducere de preţuri, are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri sezoniere dintr-o structură de vânzare cu amănuntul.

 

 

Vânzările de soldare se pot efectua numai în cursul a două perioade pe an, respectiv:

•  15 ianuarie-15 aprilie inclusiv, pentru produsele de toamnă-iarnă;

•  1 august-31 octombrie inclusiv,pentru produsele de primăvară- vară, cu o durată maximă de câte 45 de zile fiecare, cu condiţia ca produsele propuse pentru soldare să fie achitate furnizorului de către comerciant cu cel puţin 30 de zile înaintea datei de debut a perioadei de vânzări de soldare şi oferite spre vânzare în mod obişnuit înaintea acestei date.

    Comercianţii au obligaţia să notifice la primăria în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea perioada în care efectuează vânzările de soldare cu cel puţin 15 zile înainte de începerea operaţiunilor .

        Orice anunţ sau altă formă de publicitate privind soldarea trebuie să specifice obligatoriu data de debut a vânzării de soldare şi durata acesteia, precum şi sortimentul de mărfuri supus soldării în cazul în care operaţiunea de soldare nu se referă la totalitatea produselor din structura de vânzare.  

    Amenzile prevăzute în OG 99/2000 pentru nerespectarea dispoziţiilor privind vânzările de soldare :  

     - nerespectarea obligaţiei de a  notifica la primărie  perioada în care efectuează vânzările de soldare cu cel puţin 15 zile înainte de începerea operaţiunilor,se sancţionează cu amendă de la 400 - 2.000 lei;

  - nerespectarea duratei maxime a perioadei de soldare, respectiv 45 zile, precum şi achitarea stocului la furnizori cu cel puţin 30 zile înainte de începerea perioadei de soldare,cu amendă de la   4.000 - 20.000 lei şi cu sistarea vânzărilor de soldare;

  - realizarea vânzărilor de soldare în alte perioade decât cele prevăzute,cu amendă de la 4.000-20.000 lei şi cu sistarea vânzărilor de soldare;

  - neprezentarea, la solicitarea organelor de control abilitate, a documentelor legale justificative care atestă că stocul de produse propus pentru soldare a fost constituit cu cel puţin 15 zile înainte de data de debut a vânzării de soldare şi achitat cu cel puţin 30 de zile înainte de această dată vor fi păstrate pentru a putea fi prezentate, ori de câte ori este nevoie, organelor de control abilitate. Dovada achitării contravalorii produselor supuse vânzării de soldare rezultă din examinarea actelor contabile, se sancţionează cu amendă de la 4.000 - 20.000 lei;

  - nerespectarea formelor de publicitate privind soldarea referitor la specificarea obligatorie a datei de debut a vânzării de soldare şi a duratei acesteia, precum şi a sortimentului de mărfuri supus soldării în cazul în care operaţiunea de soldare nu se referă la totalitatea produselor din structura de vânzare, se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 6.000 lei;

  - utilizarea denumirii "soldare/solduri/soldări" sau a sinonimelor acesteia, în cazuri în care aceasta nu este în legătură cu o operaţiune de soldare astfel cum este definită de prezenta ordonanţă, cu amendă de la 4.000 - 20.000 lei şi cu interzicerea practicării acestei denumiri;

Până în prezent la sediul Poliției Locale Oradea, au fost depuse 10 notificări de către persoanele juridice privind perioada de începere a soldărilor.

În următoarea perioada polițiștii locali vor continua acțiunile de verificare și sancționare a agenților economici care nu respectă prevederile legii.

Poliţia Locală Oradea  reaminteşte numărul de telefon la care cetăţenii pot apela, pentru a semnala situaţii, din sfera noastră de competenţă– 0259.969- Dispecerat.

Lun Ma Mie Joi Vi Sam Dum
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30